Sunday, April 6, 2014

Pictura.O istorie a modei

 Detaliul face diferența. Diferența socială.  
  
  
 "Îmbrăcămintea joacă în orice societate roluri multiple [...] chiar și îmbrăcămintea civilă este, în afara oricăror necesități practice, semnul unei apartenențe de clasă [...] Moda este adesea expresia opozițiilor sociale sau ale opozițiilor dintre generații. Revoluțiile, marile răsturnări politice au fost întotdeauna însoțite de schimbări în materie de vestimentație."-Andre Scobeltzine 
  
 Pentru a ilustra citatul lui Scobeltzine, am ales câteva lucrări ale unor pictori renumiți. Dacă pentru istoria omenirii avem tratate de istorie și ziare sau pentru istoria speciilor-enciclopedii, pentru istoria modei avem ca sursă în primul rând picturi, apoi, mult mai târziu, reviste.
  
 Pictorilor nu le-a ieșit din vedere importanța veșmântului, așa că nu au lăsat să le scape niciun detaliu. De la reprezentarea întregii construcții, din care deducem cu ușurință croiul, la reprezentarea celor mai fine detalii, precum bijuteriile sau voaletele. 
  
 Pentru a fi urmărite mai ușor, am transformat picturile în poze alb-negru. Pozele sunt însoțite de numele pictorului, numele tabloului și anul în care a fost realizat/perioada în care a trăit artistul. Pozele vor fi așezate în ordine cronologică. 





























No comments:

Post a Comment